miercuri, 3 august 2016

Sieranevada

Sieranevada, După dealuri și O umbră de nor mi-au amintit de cuvintele Pr. Alexander Schmemann: „Astăzi, creștinul nu mai face nicio legătură directă între Botez și el însuși sau chiar între el și Biserică. El știe, desigur, că a fost botezat și că Botezul este condiția necesară a apartenenței lui la Biserică. Dar această cunoaștere rămâne abstractă; creștinul nu vede în Biserică tocmai comunitatea celor care sunt morți cu Hristos și care au primit o viață nouă împreună cu El. Încetând să mai hrănească credința creștină, Botezul a pierdut aptitudinea sa de a forma concepția noastră despre lume, adică atitudinea noastră, motivațiile noastre și hotărârile esențiale.” (Din apă și din duh)
Sieranevada (Cristi Puiu)
După dealuri (Cristian Mungiu)
O umbră de nor (Radu Jude)