25 februarie 2011. Ninsorile, în cetatea noastră, au căzut mai abundent decât anticipau cei de la prognoza vremii. Aşa se face că, într-o bună dimineaţă, ne-am trezit la geam cu un strat de vreo 20 cm de zăpadă. Maşinile din faţa blocului erau şi ele îngropate în nămeţi. Pe trotuare, paşii oamenilor marcaseră nişte culoare de omăt foarte asemenea celor dinspre finalul Amarcordului fellinean.
Spre seară ni s-a umplut casa de prieteni care-au venit să-l sărbătorească pe Theodor. Ultima oară – l-am avertizat noi – când vârsta îi e exprimată doar printr-o cifră – a unităţilor. Ne gândim deja că în câţiva ani pubertatea îi va bate la uşă, cu tot cu surprizele ei. Şti-va el până atunci să-şi facă un prieten pe viaţă din pian, să îi spună, lui, toate tristeţile şi toate bucuriile? Să spună lumii, prin clapele pianului, tot ceea ce nu încape în cuvinte? Să înveţe să slujească, el, cuvântul, iar nu să-l schimonosească şi să-l terfelească după bunul său plac? Să construiască, în timp şi cu răbdare, doar de el văzute imagini şi filme? Să fie lumină, iar nu să se acrească? Să trăiască în bună pace cu fratele său, Ioan, şi cu toţi oamenii? Şi, mai presus de toate (pentru că noi, ca părinţi, încercăm să le imprimăm copiilor noştri un sens, o direcţie în viaţă), şti-vom noi, cei care le-am dat un trup şi-un nume, să avem îndelungă răbdare, să nu îi smintim, să nu le transferăm – balast nedorit – zonele noastre de penumbră, de nelinişte, de „iraţional”? În numele, desigur, Raţiunii, Cuvântului şi Luminii transfiguratoare ce se revarsă peste cei trei ucenici, atunci când, umimiţi, Îi spun Celui schimbat la faţă: „Bine este nouă aici!”
Aseară ne-am înfruptat toţi dintr-un pian-tort, cu marţipan în formă de claviatură şi portativ. Pe tortul-pian, în loc de cireaşă, o urare – în Braille – pentru Theodor. Urarea cea mai cuprinzătoare? Aceea din versurile unui cântec drag, rămas în zona underground a muzicii uşoare româneşti (invadată acum exclusiv de texte puerile, dar altădată – înainte de 1990 – capabilă încă de surprinzătoare imagini poetice):
Dar să lupţi, dar să te lupţi
Să mergi mereu către ceva
Să ai un rost, să ai un ţel
Să ai aprinsă steaua ta
Să-ţi fie viaţa un sens curat
O torţă care să ardă viu
Chiar dacă eşti într-un palat,
Chiar dacă eşti într-un pustiu
Să ardă viu
